Guvernul intenţionează să se reunească la sfârşitul acestei săptămâni într-o nouă şedinţă în care să adopte proiectul de lege pentru reducerea cheltuielilor bugetare, astfel încât să îşi asume răspunderea în Parlament săptămâna viitoare, data preferată fiind marţi, 25 mai, au afirmat surse oficiale.
"Guvernul vrea să se reunească la finalul săptămânii într-o nouă şedinţă pentru a adopta proiectul de lege privind reducerea cheltuielilor, după discuţii în Coaliţie. Premierul vrea să îşi asume răspunderea în Parlament săptămâna viitoare, data preferată fiind 25 mai, imediat după Rusalii", au declarat agenţiei MEDIAFAX sursele citate.
Premierul Emil Boc a anunţat, în şedinţa de miercuri a Cabinetului, că Guvernul intenţionează să îşi asume răspunderea în faţa Parlamentului pentru măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare.
El a precizat că Guvernul va elabora un proiect de lege privind reducerea deficitului bugetar şi relansarea economiei, care va fi discutat mai întâi în Coaliţie şi ulterior aprobat de Executiv, în vederea asumării răspunderii pe baza unui calendar al procedurilor care să permită Guvernului ca măsurile respective să fie aplicabile începând cu luna iunie.
"Fără a întrerupe dialogul cu sindicatele şi patronatele, vom trece la decizii. Din acest punct de vedere propun Guvernului şi Coaliţiei ca modalitatea prin care să punem în aplicare programul de reducere a cheltuielilor bugetare şi de susţinere a activităţilor economice să fie angajarea răspunderii Guvernului", a spus Boc.
El a arătat că Executivul îşi propune să limiteze deficitul bugetar fără majorări de taxe.
"Axa acestor măsuri pe care le vom adopta vă propun să fie reducerea cehltuielilor bugetare şi nu majorarea taxelor, şi aici am în vedere în special nemajorarea TVA şi a cotei unice, ca soluţii alternative propuse de unii sau de alţii. Cred că în acest moment soluţia reducerii cheltuielilor bugetare care să ne permită încadrarea într-un deficit de 6,8 pentru 2010 reprezintă soluţia viabilă pentru viitorul acestei ţări", a spus Boc.
Premierul a reluat totodată ideea că nu actualul Guvern este vinovat de derapajele şi greşelile comise în politica salarială şi de pensii din intervalul 2007-2008 şi că în 2009 au fost limitate creşterile de cheltuieli, dar că din cauza agravării crizei economice europene şi mondiale România nu îşi mai poate permite să finanţeze din împrumuturo cheltuieli suplimentare pentru salarii şi pensii.
"Dacă este să fim corecţi cu 22 milioane de români, chiar dacă aceste măsuri sunt dureroase, aspre, în ceea ce priveşte ţara şi România în ansamblu ele sunt absolut necesare, iar o asemenea decizie nu poate fi luată decât printr-o asumare directă a răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului, care în ultimă instanţă să decidă dacă doreşte ca România să meargă într-o direcţie bună, să aibă un viitor sănătăos al creşterii economice şi nu bazat, aşa cum a fost în trecut, pe consum şi împrumut, ci pe productivitate şi eficienţă, pentru a da posibilitatea unei creşteri sănătoase a salariilor şi pensiilor în viitor. Ne asigurăm că în viitor vor putea fi plătite fără probleme aceste obligaţii sociale ale statului, la un cuantum corect şi care să poată fi susţinut de economia românească", a spus Boc.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că, probabil, soluţia pentru adoptarea măsurilor convenite cu FMI va fi asumarea răspunderii Guvernului în Parlament, având în vedere timpul scurt rămas până la reuniunea board-ului FMI de la sfârşitul lunii iunie.
Liderii PNL şi PSD au anunţat că o eventuală asumare a răspunderii Guvernului pentru măsurile convenite cu FMI va fi urmată, probabil, de o moţiune de cenzură.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu