Profitand de contextul politic intern si international, Puterea doreste sa instituie o “Lege a Internetului”. Conform Agentiei de Investigatii Media, aceasta va ingradi libertati fundamentale ca liberul acces la date, transparenta, libera exprimare, intimitatea persoanei. Nerespectarea noii legi ii va putea aduce “criminalului informatic” o pedeapsa cu inchisoarea cuprinsa intre 1 si 7 ani.
Institutiile statului, profitand de intreaga degringolada politica, urgenteaza instituirea unui pachet de legi care sa reglementeze Internetul in Romania. Sub sintagma “trebuie sa ne aliniem la legislatia europeana in domeniu” (a se vedea si pozitia Asociatiei pentru Tehnologie si Internet (APTI) despre contextul international), Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA,) Agentia Nationala pentru Administrarea Fiscla (ANAF), Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI), Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC), Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National (MCCPN), impreuna cu Ministerul Administratiei si Internelor (MAI), Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti (MJLC), Parchetul General propun Parlamentului, prin Guvern, o serie de masuri care sa creeze in ansamblu o Lege a Internetului. Si care sa ingradeasca o serie de libertati. Intregul proces de “legalizare” a demarat in 4-5.11.2009. Nu numai pentru end-user, dar si pentru proveideri, pentru retele etc., pentru intreg lantul de furnizare de date informatice.
Pretextul pirateriei
Folosindu-se doar de sperietoarea pirateriei, a pornografiei, a datelor intime ale persoanei etc., comitetul acesta national - care e pe cale sa se infiinteze - va reglementa legi in contradictie flagranta cu principiile dupa care a fost infiintat Internetul, adica transparenta, acces liber la informatie, exprimare libera, popularizare, educatie, schimb de idei, de informatii etc. In fata legilor sunt puse pirateria, comertul ilegal, publicitatea mascata, spamul, virusii, softurile ilegale etc. (realitati care, firesc, trebuie reglementate). ORDA si ANPC sunt puse varf de lance in acest razboi cu end-userii. Desi nici pana astazi nu s-a putut dovedi pe plan international ca, de pilda, folosirea retelelor peer-to-peer este ilegala, punctul de atac al institutiilor noastre este tocmai folosirea retelelor sharing.
Foarte interesant e ca ORDA a chemat in data de 5.11.2009 la dialog numai un “club select”, care, chipurile, ar reprezenta pe toata lumea de pe net. Impreuna cu acestia urmeaza sa ni se comunice, prin legi si ordonante de urgenta, ce avem voie sa facem in continuare. Pericolul unei politii politice a unui “Big Brother” al Internetului este evident. Escamotat ca o initiativa de bun-augur. De altfel, si Securitatea lui Ceausescu parea, intr-o prima instanta, ca apara statul si ca-i protejeaza pe cetateni.
Precedentul american
Ca o paranteza, intr-un proces celebru in SUA, referitor la sharing, avocatul apararii, Linda Carlsson, a adus urmatoarea argumentatie, aprobata de jurati: “Presupunem ca o persoana isi cumpara un DVD cu un film sau muzica. Are dreptul sa-l imprumute unei alte persoane sa-l vizioneze? Are. Cea de-a doua persoana detine un DVD similar. Cumparat legal. Cele doua persoane au dreptul sa faca schimb de DVD-uri? Au. Presupunem ca cei doi infiinteaza un club cu, sa zicem, o mie de persoane. Fiecare intra in club cu DVD-ul lui. Au voie acei membri sa faca schimb de DVD-uri intre ei, ca si, de pilda, colectionarii de timbre? Au. Ce se intampla acum, daca doua sau mai multe persoane se afla in parti diferite ale lumii? La fel, au voie sa faca schimb de filme, muzica, texte, orice produse intelectuale. Este interzisa proiectarea filmului in grup, in scopul comercializarii, deci de a obtine venituri adiacente cumpararii produsului. Revenind, intrucat prin banda de Internet, nu permite tranzitarea intregului DVD, de 4,6 GB, atunci s-a ales un format comprimat (avi, mpeg 4, divx, xvid etc.). Acest format nu deterioreaza creatia in sensul ca intervine asupra ei. Este un mijloc de compresie similar rar, zip, mp3 etc. Ca atare, retelele de tip sharing trebuie privite ca un urias club, la nivel international, unde colectionarii au dreptul sa faca schimb intre ei de documente, date, filme, muzica etc. atata vreme cat la capatul principal produsul a fost cumparat legal dintr-un magazin specializat si apoi uploadat in aceasta mare biblioteca numita Internet.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu